protest

ma plimb cu o minte goala printre atatea si atatea asfalturi.

nu cunosc directia si nici sensul acestei plimbari diurne.

cu fiecare gand sumbru ce-mi trece fugitiv prin minte observ ca blocurile se maresc si tind sa ma acopere.

urbanul isi ia o infatisare de gigant si muzica orasului imi devine confuza.

nimeni nu mai tine cont si ma strivesc sub talpile lor pline de praf.

deodata ma simt atat de.... nesemnificativa.de mica si de....neinteleasa.

nu mai pricep nimic

nu mai pot tine pasul cu aceste schimbari.

incerc sa ma lupt cu toate transformarile din jurul meu dar fara nici un rezultat.



dar in euforia confruntarii ....ma opresc.



in dreapta mea se inalta vitrina neutra a unui magazin.observ miscarea unei fiinte mici.ma apropii si realizez proiectia unui chip.e trist,spalat de lacrimi, fara de speranta si plin de ura. ura pentru blocurile atat de imense.ura pentru galagia orasului. ura pentru urmele lasate de talpile pline de praf.

si atunci am inteles.acel chip este al meu.
orgoliul din mine nu ma lasat sa zbor.dau vina pe altii si conduc razboaie cand eu de fapt nu am castigat lupta cu mine.